22/04/2023 Romania, (România), Moldavia, Vaslui
“If you ever come across anything suspicious like this item, please do not pick it up, contact your local law and/or enforcement agency for assistance”.
by: Ciobanu Danut
Un cetățean aflat în localitatea Bărboși, comuna Hoceni, care executa cercetări cu un detector de metale a descoperit trei bombe de aruncător, calibrul 80 milimetri. Conștientizând pericolul reprezentat de muniția rămasă neexplodată, bărbatul a anunțat de urgență organele abilitate. Specialiștii pirotehniști din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Podul Înalt” al judeţului Vaslui au intervenit cu promptitudine folosind autospeciala pentru intervenții pirotehnice. Pirotehniștii au ridicat cele trei bombe de aruncător și au continuat cercetările într-un perimetru stabilit. După trei ore și jumătate, pirotehniștii au mai găsit încă 1016 cartușe. În acest moment, pirotehniștii transportă în condiții de maximă siguranță, în vederea depozitarii și distrugerii, toată muniția găsită.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Podul Înalt” al județului Vaslui recomandă cetățenilor ca în astfel de cazuri să respecte următoarele măsuri:
să nu miște de pe locurile pe care se află, elementele de muniție descoperite;
să nu desfacă și să nu predea la operatorii economici(societățile ce au ca activitate colectarea materialelor feroase), elementele de muniție descoperite;
să nu folosească elementele de muniție descoperite pentru improvizarea diferitelor scule sau ornamente;
să nu lovească, să nu taie și să nu demonteze elementele de muniție descoperite;
să nu folosească focul deschis în apropierea elementelor de muniție descoperite.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Porolissum” Sălaj recomandă, pe această cale cetăţenilor, ca la găsirea unor elemente de muniţie neexplodată, să anunţe cel mai apropiat post de poliţie sau pompierii la numărul unic de urgenţă 112
Dear editors, Biography of a bomb is aimed at highlighting the danger caused by unexploded bombs. Moreover, the most important aspect is that we work completely non profit, what drives us is raising awerness about this topic. We make use of your pictures and articles, but we need them to put a context in how findings are done. We trust in your understanding. We will (and we always do) cite the source and the author. We thank you for your comprehension.