Adriana Totorean
Specialiştii pirotehnişti ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Crişana au intervenit, marţi şi miercuri, în trei misiuni de asanare a muniţiilor neexplodate. Trei proiectile, de calibru 100, 43 şi 32 de milimetri, au fost găsite de angajaţii unui depozit de fier vechi din Sînmartin, care au mai depistat şi un element de muniţie. Un alt proiectil a fost dezgropat de un muncitor care lucra la reţeaua de canalizare din localitatea Şuşturogi, iar al cincilea de un bărbat din Rontău, care făcea săpături pentru o fundaţie. Toate aceste muniţii provin din al Doilea Război Mondial şi au fost ridicate, transportate şi depozitate în condiţii de siguranţă de către pompierii militari bihoreni, urmând a fi distruse. “Având în vedere faptul că, în această lună, în interval de aproximativ două săptămâni, pe teritoriul judeţului, au fost descoperite 12 muniţii (3 bombe de artilerie, 7 proiectile de diferite calibre, o grenadă şi un element de muniţie), Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” atrage atenţia cetăţenilor cu privire la faptul că, nesocotirea regulilor şi măsurilor stabilite la descoperirea de muniţii neexplodate poate provoca rănirea gravă sau chiar decesul celor implicaţi”, a transmis căpitanul Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana. Pentru a evita o tragedie, bihorenii sunt îndemnaţi să le arate copiilor imagini cu muniţii neexplodate, astfel încât aceştia să le poată recunoaşte şi să nu le atingă, dacă găsesc astfel de proiectile. Totodată, bihorenii care dezgroapă bombe, grenade sau proiectile trebuie să anunţe de urgenţă la numărul unic 112 şi să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea personalului specializat. Ridicarea, transportul sau comercializarea muniţiilor este interzisă, la fel cum acestea nu trebuie lovite, aruncate în foc, tăiate sau demontate.
Foto-Fonte: ebihoreanul.ro